Platitudinea nu e problema mea. Este misiunea criticilor si a cititorilor sa decida ca sunt plat, daca sunt. Nu-ti poti propune sa nu fii banal. Sau poti, dar e inutil. În sfarsit, indiferenta nu-mi cere s-o rascumpar si nu ma roaga s-o flagelez. .... indiferenta e cel mai bogat filon al meu. Cel mai bogat si singurul care îmi da sansa de acces la o zona care nu îi e accesibila oricui. Cat de bine mi-o exploatez, aceasta sansa, nu mie îmi revine sa apreciez.
Deznadejde..., nicicand. De obicei, cand scriu sunt bine dispus, de o autoironica admiratie, care s-ar putea formula în cuvintele: ia uita-te la asta, ce-i mai trece prin cap! Cand scrisul merge prost, sunt indispus, iar cand îmi dau seama prea tarziu... foarte indispus. Deznadajduit, nu. Ar însemna sa ma iau prea în serios. De altfel, buna dispozitie îmi ritmeaza existenta. Viata ma înveseleste tot atat cat ma deznadajduieste. Ma înveseleste mai ales personajul care îsi spune eu. Sunt chiar mirat ca veselia trece, de obicei, neobservata de critici. Iar cele doua stari, deznadejdea si veselia, nu sunt decat accente pe un fond facut din curiozitate, neliniste si nepasare. Ma pasioneaza spectacolul lumii, ce mi se întampla ma nelinisteste ori de cate ori sunt silit sa actionez; în restul timpului, sunt nepasator.
Un argument în favoarea literaritatii autobiografiei. Oricat de fidel ar vrea sa-si fie, autobiograful, atunci cand e scriitor, se inventeaza ca personaj. Puteti, de altfel, sa verificati. Scriind aici, sunt frivol. Întalnindu-ma cu dvs. pe strada, sunt un domn batran, posac si stanjenit. Va asigur ca nici unul, nici celalalt nu este "cel adevarat". " ( lifted from the worldwide web, where knowledge abounds)
No comments:
Post a Comment